copiii noștri se întâlnesc cu stimuli și activități variate, mediul claselor este organizat în așa fel încât să existe provocări și situații de învățare în orice colț și sub pretextul oricărui joc. Până la 5 ani ne axăm pe dezvoltare senzorială, logico/matematică, motrică, artistică și de comunicare. Activitățile sunt exploratorii și se bazează pe satisfacția descoperirii. La fecare grupă de copii sunt desemnate câte două educatoare, care lucrează simultan, în permanență, după principiul ”team-teaching”. Atenția pentru fiecare copil este preocuparea lor zilnică, alături de dezvoltarea mai multor sisteme de motivare și încurajare. La clasă intră zilnic profesori de limbă engleză, care predau cu sprijin audio-vizual și după programe ale Consiliului Britanic pentru cele mai mici vârste. Ne dorim ca toți absolvenții grădiniței Helikon să fie copii îndrăzneți și autonomi, care să-și fi descoperit deja plăcerea învățării și care vor simți nevoia să își găsească și în viața de școlar preocupări și provocări academice.