Ani Parapiru

  • Speciality: Facultatea de Litere
  • Company: S.C. Helikon S.R.L.
  • Experience: 10 Ani
  • Phone: 0751 051 314
  • Fax: 0751 051 314

Ani Parapiru face parte din echipa Helikon de 13 ani. Este un profesor care și-a dorit să fie educatoare, a terminat Litere la Iași dar în timpul practicii pedagogice când i s-a spus că: „Ai avut pretenția să lucrezi cu toată clasa, trebuia să-mi ceri o listă cu ăia 2-3 buni și să-ți faci lecția cu ei” și-a promis că așa nu va fi profesor niciodată. În ultimul an de facultate, în drum spre facultate trecea pe lângă o grădiniță și acolo erau copiii fericiți și și-a zis: „Eu vreau să fiu educatoare”. S-a întors în Călărași, a întâlnit-o pe Oana Moraru caare a inspirat-o și a devenit voluntară la Grădinița Helikon. A învățat repede de la Oana cum se face, s-a angajat la Helikon dar la prima brigadă, o inspectoare, foarte drăguță, de altfel, i-a zis: „Deși ai facultatea de Litere, trebuie să te trec în procesul verbal ca necalificată”. S-a supărat, a început a doua facultate – Pedagogia învățământului primar și preșcolar și a terminat între timp și Masterul – Management educațional la București. A predat la Clasa Pregătitoare (Grupa pe atunci) 7 ani, după care, la cererea părinților, a mers mai departe cu copiii până în clasa a IV-a, cu care a crescut împreună ca om și ca mamă. Pentru că teoria o știa, dar avea nevoie de experiență, a participat și participă la multe cursuri de formare (de la cursuri de Gândire laterală, Creativitate, Inteligență socio-emoțională, la Cursuri de NLP, de Dezvoltare personală, Educator specializat, Curs ABA, Incidental Play etc.). Crede în formarea continuă iar când a devenit mamăs-a gândit „Ce poate să se întâmple!” și de atunci se updatează în fiecare zi alături de băiatul ei – Theodor Daniel (2 ani și 6 luni) care îi demonstrează zilnic că „teoria ca teoria, dar practica te omoară”. Dictonul ei este: „Dacă un copil nu poate învăța cum îi predăm noi, adulții, atunci adultul trebuie să schimbe ceva și să bucățească noțiunea predată în pași mici până va fi înțeleasă”. „Cred cu tărie că inteligența emoțională este la fel de importantă ca și inteligența academică. Din păcate, școlile noastre sunt pline de copii deștepți, cu mare potențial care nu știu să-și recunoască și să-și exprime nevoile! Trebuie să facem ceva noi, adulții să-i ajutăm pe acești copii minunați!” Ani, suntem recunoscători că faci parte din echipa Helikon!

Ani Parapiru https://scoalahelikon.ro/images/demo/teacher/viziunea-misiunea-helikon-calarasi.png Mircea

AbilitatiCompetentele sale

  • 100%
    Profesor
  • 100%
    Educator
  • 85%
    Predare
  • 95%
    Conducere

Profesori dedicatiEchipa noastra

Inscriere la scoala

Inscriere la scoala Cum sa-ti inscrii copilul la Scoala Helikon? Usor!

TestimonialeCe spun parintii

Aboneaza-te la casuta noastra. Pentru a sti mai multe despre evenimentele noastre, aboneaza-te la Newsletter
I agree with the Terms and conditions and the Privacy policy